Imediat dupa moarte, rudele si apropiatii inchideau ochii si gura celui adormit. Cand dreptul Iacov a fost chemat in Egipt, de Iosif, el s-a temut de drum, insa Domnul l-a incurajat, zicandu-i: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tatalui tau, nu te teme a te duce in Egipt, caci acolo am sa te fac neam mare. Am sa merg cu tine in Egipt Eu Insumi si tot Eu am sa te scot de acolo, iar Iosif iti va inchide ochii cu mana sa!" (Facere 46, 4).
Tot imediat dupa moarte, celui adormit i se dadea si ultima sarutare, numita si "sarutarea cea mai de pe urma". Cand a murit Iacov, fiul sau cel iubit, anume Iosif, il va saruta cu aceasta sarutare. "Atunci Iosif, cazand pe fata tatalui sau, l-a plans si l-a sarutat" (Facere 50, 1). Imediat dupa aceasta ultima sarutare, trupul celui mort era pregatit spre a fi inmormantat.
Pregatirea pentru inmormantare consta, in mod special, in spalarea trupului, in ungerea lui cu aromate (miruri si substante naturale) si in infasurarea acestuia intr-un giulgiu curat (panza alba). Ungerea cu aromate si infasurarea trupului in giulgiu curat se intalneste si in Noul Testament, unde citim despre moartea lui Lazar si a Mantuitorului.
Cand a murit Asa, trupul acestuia a fost pregatit pentru inmormantare intocmai: "Si l-au ingropat in mormantul pe care si-l sapase el in cetatea lui David; si l-au pus pe un pat pe care-l umpluse cu aromate si cu tot felul de miresme; la inmormantarea lui i s-au ars foarte multe aromate" (II Paralipomeni 16, 14).
Datorita temperaturilor foarte ridicate din Tara Sfanta, inmormantarea celui adormit se facea imediat dupa moarte. Evreii de rand erau inmormantati in afara cetatii, in cimitire colective, pe cand profetii si regii erau inmormantati in interiorul cetatii, in morminte solemne.
In ziua inmormantarii, spre seara, rudele celui adormit asezau o masa (pomana). Aceasta masa era numita "painea durerii si paharul mangaierii". "Ca o paine de jale este painea lor; toti cei care vor manca din ea vor fi necurati, ca painea lor slujeste numai pentru potolirea foamei lor si nu va fi adusa in templul Domnul" (Osea 9, 4). Mancarea era insotita de intristare, iar vinul avea misiunea de a mangaia inimile celor indurerati.
Neingroparea trupului celui mort era socotita ca cea mai mare batjocura si cel mai mare dispret aratat fata de cel adormit. Trupul unui asemenea om era lasat aruncat, fie intr-o laterala a cetatii, fie pe camp, ca prada animalelor salbatice. "Cine va muri din neamul lui Baesa in cetate, pe acela cainii il vor manca, iar cine va muri in camp, pe acela pasarile cerului il vor manca" (III Regi 16, 4). "Iar pe Izabela, cainii o vor manca in campia lui Izrael si nimeni nu o va ingropa" (IV Regi 9, 10).
Imbalsamarea si incinerarea nu sunt cunoscute in randul evreilor. Incinerarea era vazuta ca o pedepsire si mai mare a celui mort, pe langa venirea mortii, inteleasa si ea tot ca pedeapsa.
Singura imbalsamare cunoscuta in randul evreilor este cea a lui Israel, hotarata de fiul sau, Iosif, pe cand acestia erau in Egipt. Motivul pentru care Iacov a fost imbalsamat a fost acela ca trupul lui sa poata fi pastrat, transportat si inmormantat in Tara Sfanta.
"Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai sai, sa imbalsameze pe tatal sau si doctorii au imbalsamat pe Israel. Dupa ce s-au implinit patruzeci de zile, ca atatea zile trebuie pentru imbalsamare, l-au plans egiptenii saptezeci de zile. Iar daca au trecut zilele plangerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: "De am aflat bunavointa in ochii vostri, ziceti lui Faraon asa: Tatal meu m-a jurat si a zis: Iata, eu am sa mor; tu insa sa ma ingropi in mormantul meu, pe care mi l-am sapat eu in pamantul Canaan. Si acum as vrea sa ma duc ca sa ingrop pe tatal meu si sa ma intorc." Si i s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif, iar Faraon a raspuns:"Du-te si ingroapa pe tatal tau, cum te-a jurat el!" (...) Si a murit Iosif de o suta zece ani. L-au imbalsamat si l-au pus intr-un sicriu, in pamantul Egiptului." (Facere 50, 2-7, 26).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu