Doliul la evrei

Dupa moartea unui evreu, rudele acestuia si cei apropiati tineau doliu vreme de sapte zile. Tot vreme de sapte zile, dupa inmormantare, la intrarea mormantului aceluia veneau femei bocitoare. Dupa rudele apropiate se tinea doliu numai sapte zile, insa dupa moartea unor oameni de seama (situatii extraordinare) se tinea doliu vreme de 30 de zile. "Vazand toata obstea (poporul) ca a murit Aaron, l-a plans toata casa lui Israel treizeci de zile" (Numeri 20, 29). "Si au plans fiii lui Israel pe Moise, in sesurile Moabului, la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile, pana s-au implinit zilele de jelit si de plans dupa Moise" (Deuteronom 34, 8).

Doliul familiei era o expresie a durerii dupa cel mort. Doliul se manifesta in diverse moduri: plans, tanguire, ruperea vestmintelor in dreptul pieptului (inima), sederea in praf si cenusa, post, imbracarea de haine negre, acoperirea capului si a fetei, umblarea descult.

"In lupta de la Ghibeon. David insa a zis catre Ioab si catre toti oamenii care erau cu el: Rupeti-va hainele si va incingeti cu sac si jeliti pe Abner! Apoi regele David a mers dupa sicriul lui si, cand a fost ingropat Abner in Hebron, regele a plans tare la mormantul lui Abner si a plans si tot poporul. (...) Atunci tot poporul a inceput sa planga inca si mai tare dupa el. Si a venit tot poporul sa aduca lui David paine, cand inca era ziua; insa David s-a jurat, zicand: Asa si asa sa faca Dumnezeu cu mine si inca si mai mult sa faca, de voi gusta paine sau altceva inainte de asfintitul soarelui" (II Regi 3, 31-32, 35).

Preotii de la Templu purtau doliu numai dupa moartea rudelor apropiate, iar arhiereul numai in caz de blasfemie, cand acesta isi rupea si vestmantul. Doliul se mai tinea si din alte pricini, precum: foamete, invazii, calamitati naturale, infrangeri in razboaie, etc.

Inmormantarea si mormintele la evrei

Evreii isi inmormantau mortii in morminte sapate in pamant (pesteri naturale sau artificiale). Un loc in care pesterile naturale au fost completate cu pesteri artificiale, creandu-se astfel un adevarat complex de catacombe, este renumitul cimitir evreiesc din Beit Shearim.

Mormantul era numit de vrei drept "casa vesniciei". De obicei, in interiorul mormantului se afla o banca de piatra (lespede), care fie era sapata direct in peretele de piatra, fie era izolata de acesta. Gura mormantului era astupata cu o piatra mare, naturala sau slefuita frumos.

Deasupra mormantului se obisnuia sa se ridice un monument funerar, impodobit cu inscriptii, iar, mai tarziu, un fel de mausoleu. "Abesalom insa isi facuse un monument inca de pe cand traia, in Valea Regelui" (II Regi 18, 18). Merita vazute mormintele din apropierea Ierusalimului, dintre care cele mai renumite sunt: Mormantul lui Absalom, Mormantul lui Bnei Hezir si Mormantul lui Zaharia.

In interiorul mormantului, langa trupul celui mort, asezat fie direct pe lespedea de piatra, fie intr-un sarcofag de piatra, erau depuse o serie de obiecte folosite de cel in cauza, pe cand traia. "Nu trebuia oare sa zaca si ei printre vitejii cazuti dintre cei netaiati imprejur, care cu armele lor de razboi s-au coborat in locuinta mortilor si sabiile lor si le-au pus sub cap" (Iezechiel 32, 27).

Mormintele erau varuite in alb, spre a putea fi vazute de la mare distanta si ocolite, spre a nu intina pe vreun trecator. Timp de sapte zile, atingerea de trupul celui mort sau de mormantul acestuia necuratea pe cel se atingea de ele. " Tot cel ce se va atinge, in camp, de cel ucis cu sabia, sau de mort, sau de os de om, sau de mormant, va fi necurat sapte zile" (Numeri 19, 16).

Evreii de rand erau inmormantati in afara cetatii, in cimitire colective, pe cand profetii si regii erau inmormantati in interiorul cetatii, in morminte solemne. Cei bogati isi amenajau mormintele in gradini particulare (un asemenea mormant a fost cel al lui Iosif din Arimateea, in care a fost asezat Hristos), in vreme ce cei saraci, impreuna cu strainii, erau inmormantati in cimitire comune. "Si au adus pe Urie din Egipt si l-au infatisat la regele Ioiachim, si acesta l-a ucis cu sabia si a aruncat trupul lui acolo unde erau mormintele oamenilor de rand" (Ieremia 26, 32).

Pregatirea pentru inmormantare la evrei

Imediat dupa moarte, rudele si apropiatii inchideau ochii si gura celui adormit. Cand dreptul Iacov a fost chemat in Egipt, de Iosif, el s-a temut de drum, insa Domnul l-a incurajat, zicandu-i: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tatalui tau, nu te teme a te duce in Egipt, caci acolo am sa te fac neam mare. Am sa merg cu tine in Egipt Eu Insumi si tot Eu am sa te scot de acolo, iar Iosif iti va inchide ochii cu mana sa!" (Facere 46, 4).

Tot imediat dupa moarte, celui adormit i se dadea si ultima sarutare, numita si "sarutarea cea mai de pe urma". Cand a murit Iacov, fiul sau cel iubit, anume Iosif, il va saruta cu aceasta sarutare. "Atunci Iosif, cazand pe fata tatalui sau, l-a plans si l-a sarutat" (Facere 50, 1). Imediat dupa aceasta ultima sarutare, trupul celui mort era pregatit spre a fi inmormantat.

Pregatirea pentru inmormantare consta, in mod special, in spalarea trupului, in ungerea lui cu aromate (miruri si substante naturale) si in infasurarea acestuia intr-un giulgiu curat (panza alba). Ungerea cu aromate si infasurarea trupului in giulgiu curat se intalneste si in Noul Testament, unde citim despre moartea lui Lazar si a Mantuitorului.

Cand a murit Asa, trupul acestuia a fost pregatit pentru inmormantare intocmai: "Si l-au ingropat in mormantul pe care si-l sapase el in cetatea lui David; si l-au pus pe un pat pe care-l umpluse cu aromate si cu tot felul de miresme; la inmormantarea lui i s-au ars foarte multe aromate" (II Paralipomeni 16, 14).

Datorita temperaturilor foarte ridicate din Tara Sfanta, inmormantarea celui adormit se facea imediat dupa moarte. Evreii de rand erau inmormantati in afara cetatii, in cimitire colective, pe cand profetii si regii erau inmormantati in interiorul cetatii, in morminte solemne.

In ziua inmormantarii, spre seara, rudele celui adormit asezau o masa (pomana). Aceasta masa era numita "painea durerii si paharul mangaierii". "Ca o paine de jale este painea lor; toti cei care vor manca din ea vor fi necurati, ca painea lor slujeste numai pentru potolirea foamei lor si nu va fi adusa in templul Domnul" (Osea 9, 4). Mancarea era insotita de intristare, iar vinul avea misiunea de a mangaia inimile celor indurerati.

Neingroparea trupului celui mort era socotita ca cea mai mare batjocura si cel mai mare dispret aratat fata de cel adormit. Trupul unui asemenea om era lasat aruncat, fie intr-o laterala a cetatii, fie pe camp, ca prada animalelor salbatice. "Cine va muri din neamul lui Baesa in cetate, pe acela cainii il vor manca, iar cine va muri in camp, pe acela pasarile cerului il vor manca" (III Regi 16, 4). "Iar pe Izabela, cainii o vor manca in campia lui Izrael si nimeni nu o va ingropa" (IV Regi 9, 10).

Imbalsamarea si incinerarea nu sunt cunoscute in randul evreilor. Incinerarea era vazuta ca o pedepsire si mai mare a celui mort, pe langa venirea mortii, inteleasa si ea tot ca pedeapsa.

Singura imbalsamare cunoscuta in randul evreilor este cea a lui Israel, hotarata de fiul sau, Iosif, pe cand acestia erau in Egipt. Motivul pentru care Iacov a fost imbalsamat a fost acela ca trupul lui sa poata fi pastrat, transportat si inmormantat in Tara Sfanta.

"Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai sai, sa imbalsameze pe tatal sau si doctorii au imbalsamat pe Israel. Dupa ce s-au implinit patruzeci de zile, ca atatea zile trebuie pentru imbalsamare, l-au plans egiptenii saptezeci de zile. Iar daca au trecut zilele plangerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: "De am aflat bunavointa in ochii vostri, ziceti lui Faraon asa: Tatal meu m-a jurat si a zis: Iata, eu am sa mor; tu insa sa ma ingropi in mormantul meu, pe care mi l-am sapat eu in pamantul Canaan. Si acum as vrea sa ma duc ca sa ingrop pe tatal meu si sa ma intorc." Si i s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif, iar Faraon a raspuns:"Du-te si ingroapa pe tatal tau, cum te-a jurat el!" (...) Si a murit Iosif de o suta zece ani. L-au imbalsamat si l-au pus intr-un sicriu, in pamantul Egiptului." (Facere 50, 2-7, 26).

Moartea si riturile funerare la evrei

Moartea este plata neascultarii primilor oameni, adica plata pacatului. Neascultarea a dus la pierderea harului dumnezeiesc, la izgonirea din rai, la crearea unor tensiuni intre suflet si trup, intre minte si inima, in cele din urma, trupul ajungand inapoi, in pamantul din care a fost luat.

Dupa caderea in pacat, Domnul nu l-a blestemat pe om, adevaratul vinovat al caderii, ci pamantul, dupa cum citim: "Bblestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului! In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facere 3, 17-19).

Moartea este de fapt numai o trecere a omului din viata pamanteasca in viata cea vesnica. Dupa moarte, fiecare se va intalni cu rudele si cunoscutii sai. "Apoi, slabind, Avraam a murit la batraneti adanci, satul de zile si s-a adaugat la poporul sau" (Facere 25, 8). Dupa ce primeste haina cea manjita cu sange de miel a fiului sau, Iosif, Iacov spune si el acest lucru, zicand: "Atunci si-a rupt Iacov hainele sale si-a acoperit cu sac coapsele si a plans pe fiul sau zile multe. Plangand, ma voi pogora in locuinta mortilor, la fiul meu!" Si-l plangea astfel tatal sau." (Facere 37, 35).

Din cauza pacatelor, armonia din structura psiho-somatica a omului a fost profund afectata. Astfel, au aparut multe neputinte in trup si suflet: boli fizice, boli psihice si boli demonice. Toate aceste neputinte, suferinte si boli duc la omorarea trupului, la moartea fizica.

Bolile fizice sunt de multe feluri, din cele mai vechi timpuri si pana astazi ele neputand fi complet tinute in frau de medicina si de grija fata de trup. Bolile psihice sunt intelese ca o pedeapsa contra mandriei omului, iar bolile demonice (duh necurat: mut, orb, epileptic, manios), sunt amintite numai in Noul Testament.

Potrivit credintei in viata cea vesnica a sufletului, evreii credeau ca, dupa moarte, sufletul ajunge in "locuinta mortilor" (seol – iad), de unde asteapta sa fie scoase de Dumnezeu, unele spre viata vesnica odihnita, iar altele spre osanda vesnica. "Si multi dintre cei care dorm in tarana pamantului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si rusine vesnica" (Daniel 12, 2).

Misna si Ghemara

                Talmudul este format din Misna si Ghemara. Misna reprezinta comentariile facute la Tora, iar Ghemara consta in comentarii facute la Misna.

            Misna contine o colectie de legi cu caracter civil religios, fiind impartita in 6 ordine: Semintele (elaboreaza preceptele Bibliei cu privire la drepturile celor saraci, preoti si leviti, si la unele ocupatii, cum ar fi agricultura); Sarbatorile (prezinta legile sabatului, ale celorlalte sarbatori si posturi, biblice sau nonbiblice, precum si normale dupa care se fixeaza calendarul evreiesc); Femeile (se ocupa cu legile privind casatoria, divortul si alte norme privind relatiile dintre sexe); Distrugeri (legea si procedura criminala si civila a iudeilor; aici mai este inclus un capitol, numit "Etica parintilor", care prezinta traditia orala incepand de la Moise; fixeaza diferite norme sociale, economice si politice); Locurile sfinte (normalizeaza jertfele si datoriile preotilor in serviciile lor) si Purificatiile (prezinta legile curatirii si necuratiei rituale a diferitelor lucruri si persoane).

Talmundul

          Talmudul este o alta carte importanta a iudaismului, ce cuprinde "Misna" si "Ghemara" (care in ebraica inseamna "adaugare") si care reprezinta o interpretare a textelor din Biblie. Aceste scrieri ar fi mai mult niste comentarii avizate asupra textului sacru.

             Rabinii interpretau scripturile si formulau legi pentru ca faptele savarsite in viata civila si religioasa sa fie facute in conformitate cu acestea. In Biblie gasim scris: "Citeau bucati din cartea legii lui Dumnezeu, pe care mai apoi le talcuiau, de se intelegea ceea ce se citise." Talmudul reglementeaza gesturile si faptele din viata de zi cu zi a poporului iudeu.

        La inceput, rabinii predau oral aceste invataturi, dar, in timp, toate aceste comentarii voluminoase au fost incredintate scrisului; in secolul al IV-lea, in Tara Sfanta, si in secolul al VI-lea, in Babilon.

            Talmudul s-a pastrat in doua versiuni: una palestiniana si alta babiloniana. Maimonides va face mai tarziu o editie prescurtata, care se foloseste inca si astazi. In prezent Talmudul este lucrarea dupa care credinciosii evrei isi conduc viata. Cu toate ca Talmudul nu poate fi luat in totalitatea sa drept un cod care are autoritate juridica absoluta, el ramane totusi un izvor de studiu pentru fixarea normelor de conduita.

Profetii si Scrierile

             Profetii (Nebiim) contine cuvintele lui Dumnezeu, dar scrise in cuvintele autorilor, adica ale profetilor. Cartile scrise de profeti sunt, in primul rand: Iosua, Judecatori, Samuel I, Samuel II, Regi I, Regi II, Isaia, Ieremia, Iezechiel, iar mai apoi inca o carte ce cuprinde alti 12 profeti: Osea, Ioil, Amos, Avdie, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi.

             Scrierile (Ketubim) sunt carti comunicate in numele lui Dumnezeu, dar nu direct de la Dumnezeu. Scrierile cuprind urmatoarele carti: Psalmii, Proverbele, Iov, Cantarea Cantarilor, Rut, Plangerile lui Ieremia, Ecclesiastul, Estera, Daniel, Ezra, Neemia, Cronici I si Cronici II.