Ce este Iudaismul ?

        Iudaismul este o religie revelată, care stă la baza creştinismului. Ea se întemeiază pe Revelaţia Vechiului Testament, şi are rolul de a pregăti lumea pentru primirea Fiului lui Dumnezeu şi a religiei creştine.
        Iudaismul este prima religie care a impus credinţa într-un Dumnezeu unic, monoteismul.
        Deosebirea dintre creştinism şi iudaism este că acesta din urmă nu recunoaşte în persoana lui Iisus Hristos pe Răscumpărătorul promis de Dumnezeu protopărinţilor noştri (Fac. 3, 15), aşteptându-L încă pe Mesia şi împărăţia iudaică pe care crede că o va întemeia El.

• Principiile fundamentale ale religiei iudaice:

1.    Decalogul (Cele 10 Porunci)
2.    Ascultă Israele;
3.    Cele 18 binecuvântări;
4.    Mărturisirea de credinţă.

Sarbatorile Iudaice

Cele mai importante sunt:
•    sărbătoarea Anului Nou (Roş Haşana) - la începutul lunii septembrie; adunaţi la sinagogă de sunetele şofarului (instrument muzical din corn de berbec), iudeii celebrau ritul specific începutului de an; 
•    sărbătoarea curăţeniei (Yom Kipur) - zi de post şi de iertare a păcatelor; în vremurile vechi, păcatele erau „transferate" într-un ţap ispăşitor care era apoi alungat în deşert;
•    sărbătoarea purificării templului (Hanuka) - comemorare a revoltei Maccabeilor din 164 î. Hr. ceea au purificat Templul din Ierusalim; de aceea, s-a instituit noua consacrare a locaşului sfânt prin cele 8 zile de sărbătoare (Hanuka); sărbătoarea corturilor (Sukkot) - comemorarea „ieşirii" din robia egipteană şi a „eliberării" prin ridicarea corturilor în deşert; are şi conotaţii agricole, evreii mulţumind lui Dumnezeu pentru belşugul noii recolte; sărbătoarea triumfului (Purim) - comemorare ce aminteşte de salvarea evreilor de către eroina biblică Estera de la un masacru ordonat de Aman;
•    Cincizecimea (Savuot) - sărbătoarea secerişului şi a primirii Legilor de către Moise;
•  Paştele (Pesah) - această sărbătoare se leagă de salvarea noilor născuţi evrei, pentru că îngerul lui Dumnezeu a lăsat semn din sângele mieilor jertfiţi. Sărbătoarea este ţinută între 14 şi 21 Nissan, evreii mănâncă azimă (pâine nedospită), carne de miel cu ierburi amare şi beau vin, aniversând ieşirea din Egipt, ţara robiei: este sărbătoarea eliberării „poporului ales". Sărbătorile ebraice evidenţiază necesitatea reînnoirii legământului dintre Dumnezeu şi poporul ales. 

Ritualuri si interdictii

Intreaga viata a evreului era subordonata interdictiilor 
religioase, rituale. Acestea, priveau atat alimentatia, 
imbracamintea, programul zilnic, cat si rugaciunile.

Promovand o politica favorabila vietii barbatilor, religia iudaica continea o serie de ritualuri stricte. Orice pas al credinciosului model incepea cu o rugaciune si era insotit de o multitudine de reguli alimentare conservate pana in zilele noastre. Cum am adaugat mai sus, bazandu-se pe o inegalitatea a sexelor , majoritatea traditiilor implicau prezenta baiatului. Acesta , in a opta zi de viata este supus operatiei circumciziei, iar la varsta de 5-6 ani era introdus intr-o scoala sinagogala ( isivot, heder) bazata in principal pe memorarea textelor Biblice "mot á mot".

Poziţia femeii în iudaism

        Deşi este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismul rezervă femeii din punct de vedere religios şi social un loc de onoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac în niciun caz o afirmaţie sexistă, ci dimpotrivă ei îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate ritualurile care li s-au dat şi pe care sunt obligaţi să le respecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoarece acestea pot menţine legătura strânsă cu Dumnezeu şi în lipsa acestor obligaţii. Din rugăciune nu trebuie să lipsească profesiunea de credinţă: Shma Israel („Ascultă, Israele”, Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii bărbaţii trebuie să poarte aşa numitele filacterii (tefilin). Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 porunci enumerate în Tora (primele cinci cărţi ale lui Moise).

Rugăciunile

        Iudaismul a accentuat importanţa executării poruncilor mai mult decât afişarea unor convingeri dogmatice. Astfel nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărţi de rugăciune, care, totuşi, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori in versiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii şi includerea cîntecelor în serviciul divin. Ulterior după distrgerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiţiei rabince, va înlocui jertfle din Templu.
        Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara. La rugăciunea de dimineaţă bărbaţii se înfăşoară în patrafir (Talith, un şal cu ciucuri în cele patru colţuri), simbol al prezenţei divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care şi baruh şelo asani işa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioşi poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic, cu ciucuri la cele patru colţuri) toată ziua.   

                              

Veşmintele de cult

O kippah (în ebraică: כִּפָּה, kippot plural; idiş: יאַרמלקע, yarmulke) este un acoperămînt pentru cap uşor rotunjită fără margini lărgite purtate de mulţi bărbaţi evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări, studiază texte religioase evreieşti, şi în orice moment de către unii bărbaţi evrei. În comunităţile non-ortodoxe, unele femei au început, de asemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot diferite în mărime de la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, la unele mari, care acoperă coroana capulul în întregime.
       Ţiţit (ebraică: צִיציִת) (pronunţie aşkenazică: tzitzis) sunt şaluri speciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri" găsite pe cele patru colţuri ale tallit (ebraică: טַלִּית) care seamănă cu o eşarfă pentru rugăciune. Tallit este purtat de bărbaţi evrei şi fr unele femei evreice în timpul serviciului divin. Tradiţiile variază în ceea ce priveşte când un evreu începe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieţi poartă tallit de la vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunităţi ale aşkenazilor se obişnuieşte să se poarte numai după căsătorie. Un tallit katan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuri ortodoxe, franjurilor li se permite să atîrne în mod liber peste îmbrăcăminte.
      Tefillin (ebraică: תְפִלִּין), cunoscut în limba engleză ca phylacteries (de la φιλακτέριον cuvântul grecesc, însemnând cetate sau de protecţie a), sunt două cutii pătrate de piele care conţin versete biblice, ataşat la frunte şi în jurul braţul stâng cu ajutorul curelelor din piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice de dimineaţă, de către bărbaţi evrei.

Holocaustul şi sionismul

                Antisemitismul european a culminat în sec. XX. Holocaustul, un rezultat al ideologiei sângeroase a regimului nazist din Germania, a reprezentat o încercare de a elimina sistematic evreii din Europa şi de a le distruge civilizaţia. Începând cu 1882, au existat mai multe valuri de emigrare a evreilor înspre Palestina, fenomen intensificat dramatic de apariţia fascismului în Europa. Declaraţia britanicilor de la Balfour din 1917 a creat speranţe pentru înfiinţarea unui stat evreu în Palestina. Sionismul, o mişcare politică axată pe regăsirea patriei evreilor, nu a apărut de fapt după Al Doilea Război Mondial. A fost fondat în sec. XIX de către Theodor Herzl, însă a reintrat în atenţia publică în perioada postbelică, prin problema teritorială. Evenimentele din timpul şi de după cel de Al Doilea Război Mondial au accelerat realizarea proiectului sionist.

            Statul Israel a fost înfiinţat în 1948, iar dintre cei aproximativ 14,4 milioane de evrei care trăiesc astăzi în întreaga lume, circa 4,7 se află între graniţele acestui stat. O comunitate mult mai mare locuieşte în SUA. Religia are un rol important în politica statului modern Israel. Facţiunile religioase extremiste îşi fundamentează revendicările naţionaliste pe credinţa lor. S-a dovedit imposibilă găsirea unei căi de mijloc între aceştia şi arabii palestinieni care au fost strămutaţi. Conflictul continuă şi în prezent.

sursa: Marea istorie ilustrată a lumii, vol. I, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2008

Tora şi Talmudul: literatura iudaică

                Iudaismul este o religie a cărţilor prin excelenţă, iar creştinismul şi islamismul, celelalte două „religii ale cărţilor“ cum au mai fost numite, au preluat şi ele Tora. Creştinii au adoptat-o sub forma primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament, iar Iisus, fondatorul creştinismului, avea un fundament solid în iudaism şi islamismul recunoaşte pe mulţi dintre profeţii şi patriarhii evrei, iar Avraam, sau Ibrahim, este considerat patriarhul suprem. Tora conţine chintesenţa religiei evreilor, pentru care viaţa cotidiană este reglementată de porunci şi oprelişti. Cunoaşterea şi studiul Torei sunt extrem de apreciate printre evrei. Din cele mai vechi timpuri datează şi Talmudul, care este o colecţie de comentarii şi interpretări făcute de către rabini. Există două variante ale Talmudului: cea palestiniană şi cea babiloniană. Aceasta din urmă a jucat un rol mai important şi a fost la rândul ei subiectul a nenumărate analize şi interpretări. Conform tradiţiei iudaice, fiecare cuvânt din Tora este fundamental.
           
                           TORA                                                               TALMUNDUL

sursa: Marea istorie ilustrată a lumii, vol. I, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2008

Tărâmul făgăduinţei şi diaspora

                Moise nu a dat doar legea divină poporului lui Israel, ci l-a şi scos din robia din Egipt, ducându-l în „Ţara Făgăduinţei“. Acest concept de tărâm promis a jucat un rol extrem de important în iudaism. Patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob, cu care începe istoria evreilor, erau nomazi sosiţi în ţara Canaanului. Avraam a primit promisiunea că urmaşii săi vor fi un mare popor şi că Dumnezeu le va da ţinutul Canaanului. Făgăduinţa a fost îndeplinită după ce Moise i-a scos pe evrei din Egipt. După un lung pelerinaj prin deşert, ei au ocupat Palestina şi s-au stabilit acolo, înfiinţând Regatul Evreu, cu capitala la Ierusalim, şi ridicând templul lor cel sfânt. Chiar şi în prezent, Ierusalimul şi Muntele Templului sunt cele mai sacre locuri pentru credincioşii evrei.

             Iudaismul a fost influenţat şi marcat definitiv de comunităţile de evrei din diasporă, care trăiau ca minoritari, adesea persecutaţi, printre străini. Astfel s-a întâmplat după ce regatul lui Israel a fost cucerit de către asirieni, iar evreii au fost deportaţi în întregul imperiu Asirian. În paralel cu regatul din Palestina a apărut un altul, cel al lui Iuda, la sudul Babilonului. Acesta a oscilat între asimilare şi segregare, dar avea propria lege şi literatură, pe care a reuşit să le impună până la venirea romanilor.

sursa: Marea istorie ilustrată a lumii, vol. I, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2008

Legământul cu Dumnezeu

           Tradiţia iudaică spune că Dumnezeu a făcut un legământ doar cu poporul lui Israel, teză fundamentală pentru religia iudaică. Dumnezeu, creatorul lumii şi al omenirii, i-a numit pe evrei, începând cu patriarhul Avraam, poporul său ales. Conştiinţa acestui fapt era totodată o mare cinste şi o povară.
           Omul este chemat să asculte de poruncile lui Dumnezeu, dar şi să aibă un comportament etic responsabil şi să dea socoteală pentru păcatele sale. Relaţia cu Divinitatea este percepută ca un dialog între Dumnezeu şi neamul omenesc, El făcându-şi adesea cunoscută voinţa prin profeţi. Dintre aceştia s-a remarcat Moise, care a adus oamenilor Legea, Tora. Potrivit tradiţiei iudaice, aceasta este doctrină, lege şi cuvântul revelat întreg al lui Dumnezeu. Ea conţine 613 porunci şi interdicţii. Moise a fost cel care a făcut trecerea de la credinţa în divinitatea tribală a evreilor, „Dumnezeu Tatăl“, la credinţa într-un spirit universal, „Yahve“. La început, acesta era cel mai puternic din panteon, devenind apoi unica divinitate.


sursa: Marea istorie ilustrată a lumii, vol. I, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2008

Influenta religiei in perioada Palestiniana

Cucerirea palestinei conduce la o mixtura a religiei monoteiste cu credinta absoluta in Iahve la o trecere facila a paganismului si politeismului (aparitia unor zeitati precum Anat, considerata sotia lui Iahve). O alta consecinta a cuceriri Palestinei a fost trecerea la regalitate initial a lui Benjamin si apoi a iudeilor( Davin si Solomon, cel dinurma construid si un templu impresionat lui Iahve). 

In ciuda diferitelor mijloace de concretizare a religiei putem spune ca inca mi exista o centralizare a cultului, evreii aducand jertfe pe inaltimile dealurilor (considerate sfinte) si oficiind ritualuri in acelasi loc.

De asemenea , "imprumutate" de la Palestiniei regasim o serie de sarbatori precum: mazzot-o sarbatoare realizata in decursul primaverii fiind un rezultat al contopirii vechiului paste cu cel al pastorilor ; sebout-sarbatoare in cinstea secerarii graului si sukkot-in cinstea culegerii fructelor.